Stema alb negrux

 

 

AVIZ

referitor la propunerea  legislativă Pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor

 

Analizând propunerea legislativă Pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, transmisă de Secretarul General al Camerei Deputaților cu adresa nr.Plx.100 din 16.02.2021 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr.D64/16.02.2021,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

          Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:

1. Prezenta propunere legislativă are ca obiect abrogarea art.49 și 50 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, articole care alcătuiesc Capitolul XI și reglementează acordarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă pentru deputați și senatori.

          2. Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.73 alin. (3) lit. c) din Constituția României, republicată. Aceasta urmează să fie adoptată în condițiile art.76 alin.(1) din legea fundamentală, iar în aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (2) lit. j), competența revine Camerelor reunite.

3. Menționăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

4. Sesizăm faptul că simultan cu prezentul proiect au mai fost primite spre avizare două propuneri legislative care au ca obiect de reglementare abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 –Plx101/16.02.2021 și Plx102/16.02.2021, dar și o propunere care vizează alte intervenții asupra același act normativ - Plx.99/16.02.2021.

Totodată, semnalăm că potrivit site-ului oficial de internet al Camerei Deputaților, se mai afla în procedură parlamentară o propunere legislativă pentru abrogarea art.49 și 50 din Legea nr.96 din 21 aprilie 2006 privind statutul deputaților și al senatorilor - Plx282/2017 - și o propunere legislativă pentru abrogarea dispozițiilor capitolului XI din Legea nr.96 din 21 aprilie 2006 privind statutul deputaților și al senatorilor - Plx322/2020.

Pentru sistematizarea legislației și promovarea unor soluții unitare, sugerăm dezbaterea concomitentă a acestor propuneri legislative, în vederea adoptării unui singur act normativ.

5. Întrucât propunerea legislativă va avea implicații asupra bugetului de stat, este obligatorie solicitarea unei informări din partea Guvernului, în conformitate cu dispozițiile art.111 alin.(1) din Constituția României, republicată.

           6. Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, deoarece articolele care urmează a fi abrogate alcătuiesc capitolul XI, recomandăm ca titlul să fie reformulat, astfel:

„Lege pentru abrogarea Cap. XI din Legea nr.96/2006  privind Statutul deputaților și al senatorilor”.

7.  Pentru respectarea uzanțelor normative și a normelor de tehnică legislativă în ceea ce privește redarea în mod corect a actului normativ de bază, împreună cu evenimentele legislative suferite, articolul proiectului va fi reformulat, astfel:

„Art.I. – Capitolul XI, alcătuit din articolele 49 și 50, din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.”.

8. Având în vedere implicațiile pe care le presupune adoptarea măsurii propuse, considerăm că în proiect ar trebui să se prevadă în cadrul unui articol distinct care va fi situația indemnizațiilor pentru limită de vârstă de care beneficiază deputații și senatorii, aflate în plată.

 

9. Deoarece asupra actului normativ de bază, după republicarea din anul 2016, s-au adus mai multe intervenții până în prezent, recomandăm introducerea art.III în finalul proiectului, care să prevadă republicarea acestuia, astfel:

 „Art.III. - Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.”

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr.